arrow-left arrow-right logo_ashoka share-email share-facebook share-googleplus share-twitter

Page Title

Localizer Climate & Energy Edition – 27 & 28 November

Categories:

by acaraman

Pe 27 și 28 noiembrie a avut loc o nouă ediție a programului Localizer organizată alături de Enel România, de data aceasta explorând domenii noi: sărăcie energetică, locuire și gestionarea deșeurilor. Au fost două zile ce le-am trăit ca pe un roller-coaster. Un maraton de întâlniri bilaterale, două evenimente publice, dintre care unul cu și despre studenți, dar și o întâlnire cu reprezentanți ai tuturor partidelor politice. Așa putem rezuma această ediție de Localizer care a avut în centru 3 soluții din rețeaua globală de antreprenori sociali susținută de Ashoka.

În cele două zile, Albina Ruiz din Peru, Antonio Bello din Portugalia și Martin Garcia din Mexic s-au întâlnit cu changemakers români pentru a împărtăși mai multe detalii despre proiectele lor și pentru a identifica potențiale colaborări. Au fost aproximativ 20 de astfel de întâlniri. Fiecare dintre ele a adus ceva nou atât pentru noi, pentru cei trei invitați, dar bineînțeles și pentru changemakers locali. Însă, aceste conversații au fost doar primul pas în procesul ce va duce la replicarea / adaptarea ideilor în România. Urmează o perioadă de accelerare și sperăm, adaptare. Programul Localizer dorește să identifice, să prezinte și să susțină adaptarea unei inovații sociale funcționale, ce poate avea impact asupra problemelor din România. Soluțiile au fost deja dezvoltate și testate de Ashoka Fellows din toată lumea, iar noi căutăm inovatori sociali locali ce vor juca un rol important în adaptarea acestora în România.

Important de menționat este că rolul Ashoka România în acest proces nu este doar de a media întâlnirile între changemakers locali și inovatorii sociali, ci și de a oferi acces la oportunități de dezvoltare, cum ar fi sesiuni de lucru, consultanță și accesul la experți ce pot susține procesul de replicare.

Pe 27 Noiembrie am continuat cu Ashoka Innovation Talks Climate & Energy Edition, un eveniment pentru stakeholders importanți din România, dar și prieteni Ashoka unde cei trei inovatori sociali din Peru, Portugalia și Mexic și-au prezentat inovațiile la care au lucrat, rezultatele, dar și mecanismele ce stau în spatele unui sistem sustenabil ce duce la schimbarea socială.

Pe 28 la prânz,  Universitatea Politehnică a fost gazda unei conversații între studenți din București și cei trei inovatori sociali. Albina, Martin și Antonio le-au vorbit studenților despre ce este nevoie pentru a fi un adevărat changemaker: problem-solving skills, team work, collaborative leadership și empatie.

Cine sunt Albina, Antonio și Martin?

  1. Albina Ruiz din Peru, motivată de impactul deșeurilor necolectate asupra sănătății și mediului, a creat Ciudad Saludable ce reușește să stimuleze culegători de gunoi informali, transformându-i în micro-antreprenori și creând în același timp un sistem eficient de colectare separată. Activitățile ei au dus la transformarea a 35.000 de culegători informali din 11 țări din America Latină și India în micro-antreprenori, la introducerea primei legi privind formalizarea activității acestora, dar și colectarea a aproape 9 milioane de tone de deșeuri pe an.

“Deși am avut multe momente dificile, iubesc ceea ce fac. Când am decis să lucrez cu oamenii vulnerabili, știam că nu va fi ușor. Însă, cel mai dificil lucru pe care l-am avut de înfruntat a fost să schimbăm stereotipurile populației față de oamenii cu care lucrăm.” Albina Ruiz, fondator Ciudad Saludable

  1. Antonio Bello din Portugalia, a creat Just a Change, o organizație ce ajută la reabilitarea caselor celor vulnerabili. Este o organizație de 10 oameni, dar care reușește să mobilizeze anual o rețea de 3000 de voluntari în proiecte de reabilitare a celor vulnerabili. Până în prezent, Antonio a reabilitat mai mult de 100 de locuințe private și peste 30 de instituții publice cum ar fi școli, cămine de bătrâni și orfelinate.

„Când am început eram foarte naiv. Credeam că totul va fi ușor, dar pe parcurs lucrurile au început să devină dificile. Aveam zile când nu eram fericit, dar tot atunci am învățat că nu fac munca asta pentru mine, o fac pentru a-i ajuta pe ceilalți. Sunt aici să schimb vieți.” Antonio Bello, fondator Just a Change

  1. Martin Garcia din Mexic, este co-fondatorul unei întreprinderi sociale numite Iluméxico, ce combate sărăcia energetică în comunitățile rurale cu ajutorul energiei solare. Acum 15.000 de locuințe izolate din Mexic au acces la electricitate prin soluțiile complexe dezvoltate și fabricate de Martin.

Sunt foarte bucuros să observ interesul românilor pentru a integra idei noi în contextul local. Știu că este greu să obții încrederea cuiva, dar, de asemenea, încrederea e ceva pentru care putem lucra împreună. Trebuie doar să ne implicăm, iar odată ce astfel de bariere sunt doborâte, cerul este limita.”  Martin Garcia, co-fondator Iluméxico

La baza oricărei soluții stă o problemă, sau în cazul nostru, mai multe. În România se estimează că aproape 20% din cetățeni trăiesc în sărăcie energetică, în timp ce aproximativ 460.000 dintre gospodării nu au acces sau au acces informal la electricitate. În ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor, deși a crescut de la 1% în 2012, la 13% în 2015, România încă este în urma majorității țărilor Uniunii Europene.

Iar acum, am dori să rezervăm acest paragraf pentru a mulțumi partenerilor noștri care ne-au fost alături pe parcursul acestui Localizer. Mulțumim Enel România pentru sprijinul nu doar pentru acest eveniment, dar pentru tot! Mulțumim Romanian-American Foundation pentru suportul constant! Mulțumim Autonom, dar și partenerilor noștri pro-bono Graffiti PRși PwC Romania.

Dacă ești interesat sau cunoști alte persoane doritoare să adapteze ideile celor trei, dă-ne de veste la romania@ashoka.org!

 

 

Noutăți de la Schimbă-Lume

Click aici pentru a te abona la newsletterul nostru

Newsletter - Ashoka România - Double Opt In

Prin trimiterea acestui formular, recunoașteți și sunteți de acord ca datele dumneavoastră personale să fie procesate în afara SEE, așa cum este descris în Politica de Confidențialitate.